Cuvinte nerostite

 Avem atat de multe de spuns si evitam adesea sa o facem. Avem curiozitati la care meritam raspuns si totusi ne e teama sa intrebam, lasandu-ne pacaliti, uneori chiar chinuiti de propria noastra imaginatie. Evitam sa rostim anumite cuvinte, stanjeniti de un seniment de ingrijorare, care se amplifica atunci cand ne dam seama ca nu mai avem ocazia sa le impartasim. Spunem ca sunte maturi, dar speriati, de multe ori ne ascundem in spatele tacerii.
 Mi se intampla sa cad pe ganduri, cum i se intampla oricui... atunci cand  meditez la lucrurile pe care ar fi trebuit sa le spun si nu am facut-o ma simt incoltita de vinovatie. Oare de ce? De ce ma simt vinovata, acum ca nu mi-am dat sentimentele pe fata? De ce gandesc acum ca ar fi fost bine si de ce regret? Sunt inconjurata de multi oameni, dar prea putini sunt cei carora le pasa cu adevarat, probabil cuvintele mele erau uitate, ori tarau dupa ele, afara, sentimente care riscau sa fie calcate in picioare...
 Daca-i corect sau nu, habar nu am, insa prefer ca din cand in cand sa profit de tacere!