duminică, 29 iunie 2014

Speranta

  Nu putem schimba ceea ce ne-a fost scris. Uneori suntem atat de incapatanati incat nici nu vrem sa ne gandim la lectiile anterioare de viata punand,astfel, pe primul loc instinctul primar. Ne lasam ghidati de aparente sclipitoare si ajungem sa ne ratacim in peisaje bacoviene, legati de lanturile neputintei si doborati de incertitudini. Ne intrebam in situatii ca acestea cu ce am gresit sau catre ce bine mai poate duce acest rau...cadem in depresii pe care le depasim cu mare dificultate. Sunt putini cei care te ajuta sa treci peste astfel de moemnte si pe parcurs dispar. Acesta este moemntul in care realizam ca suntem singuri, momentele in care umanitatea dispare, cand orice sentiment se va scufunda in gaurile ramase in sufletele noaste, devenind din oameni niste obiecte. Aceasta poate fi cea mai buna solutie, pentru a opri durerea, dar asta ne face sa devenim egoisti si sa ii ranim pe cei din jur,cei care inca cred in naturalitate,in sentimnte pure si astfel creem noi "roboti"...
   Apreciez atunci cand vad un om ce se ridica dupa un astfel de abis, un om caruia inca ii mai straluceste chipul,dupa atata praf produs de cazatura, un om care inca mai crede in candoare, deoarece si eu tind sa cred in acest lucru. Cred cu tarie ca nu ne-am transformat toti in creaturi perfide sub expresii superficiale.Poate ca sunt aceeasi copila visatoare din todeauna, ce inca spera in basme despre iubire si prietenie adevarata, insa,undeva in mine, zace o convingere,sau poate e doar o speranta, ca voi intalni suflete curate. Sper ca acest lucru sa se intample inainte de a ma transforma,poate,si eu intr-un trup gol in interior.